Salată de vinete cu maioneză

Nu puteam vorbi despre reţete româneşti fără să amintesc şi de o salată de vinete. Urmează sezonul lor, acele luni în care cu greu găseşti o casă de români unde să nu se pregătească cel puţin de câteva ori acest fel de salată, bineînţeles, de fiecare dată purtând amprenta celui ce o pregăteşte. Sper însă ca numărul caselor despre care vorbesc să nu fie în scădere, ca mâncărurile tradiţionale româneşti să nu piardă teren din cauza invaziei de reţete, combinaţii, condimente, gusturi, experienţe internaţionale. Eu am ales să vă prezint o reţetă „ca pentru voinici”, cu smântână şi maioneză, varianta simplă, vegetală, lasând-o pentru zilele de post.

Un fel de mâncare simplu, de care mulţi dintre noi ne aducem cu drag aminte spunând „salată de vinete cum făcea mama…sau bunica…sau mătuşa…sau…”. Pentru astfel de oameni, care la un moment dat ar dori să se reîntâlnească cu gusturile de care le este dor, postez şi această reţetă.

Aşadar:

Advertisement
  • 1 kg vinete (de preferat, încă din congelator, dacă aveţi. Pentru cele din pieţe mai bine mai aşteptăm puţin);
  • 1 ceapă roşie;
  • 200 ml ulei;
  • 2 ouă;
  • 2 linguri zeamă de lămâie;
  • 1 lingură smântână;
  • piper proaspăt măcinat;
  • sare.

  1. În cazul în care nu provin din congelator, vinetele se coc pe foc viu până se înmoaie, se curăţă, se sărează şi se pun la scurs, cel puţin un ceas.
  2. Se toacă mărunt ceapa.
  3. Se toacă vinetele până se transformă într-o pastă.
  4. Se pregăteşte o maioneză din 2 gălbenuşuri de ou, unul fiert şi unul crud, ulei, zeamă de lămâie, piper măcinat şi 1 lingură smântănă.

5. Se amestecă vinetele tocate cu ceapa şi cu maioneza. Eu după această etapă adaug şi albuşurile de ou tocate mărunt. Îmi place salata cu acele bucăţele mici de albuş. Voi puteţi să faceţi ca mine sau nu.

6. Se ornează după preferinţe (şi talent) cu ce aveţi prin casă: felii de roşii, ardei, ceapă, frunze de pătrunjel etc. După cum reiese din poza mea, eu nu am avut prea multe la dispoziţie (nici legume pentru ornat, nici talent) şi m-am descurcat cum am putut. Dar eu zic că a rezultat un peisaj de primăvara chiar simpatic.

Sursa: Radu Anton Roman, „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, p. 23.

 

Advertisement

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *