Vin de nuci

Mi-aș fi dorit să găsesc această rețetă la începutul postului, astfel încât de Paște să ne bucurăm de un vin deosebit, însă niciodată nu este prea târziu, așadar vom gusta din el peste 40 de zile (atât timp are nevoie pentru a fi gata).

Am găsit rețeta pur întâmplător, într-o revistă, și mi-a atras atenția. Nu numai că sună bine, dar se pare că are și proprietăți deosebite, combate anemia și întărește organismul, întrucât se știe că atât vinul roșu curat, consumat cu moderație, cât și nucile, sunt alimente foarte sănătoase. Eu deocamdată l-am pus în cămară și peste 40 de zile voi reveni cu o postare pentru a vă spune care a fost rezultatul.

Advertisement

Aveți nevoie de:

  • 1 litru vin roșu (cât mai curat cu putință). Eu am făcut un litru, dumneavoastră puteți să pregătiți mai mult sau mai puțin, ajustând și cantitațile pentru restul ingredientelor;
  • 50 g nuci;
  • 50 g zahăr.

Într-o sticlă de un litru, care se închide ermetic, se pun nucile și zahărul, apoi se umple sticla cu vin roșu, nu prea tare (cam 13 grade). Se pune sticla în loc răcoros și întunecat și…se așteaptă.

După 40 de zile se strecoară și se pune într-un alt recipient. Deocamdată nu pot să vă spun cum este pentru că îl încerc și eu pentru prima dată, însă mi s-a părut atât de interesant încât nu am răbdare să aștept 40 de zile pentru a vă spune cum este și m-am gândit că poate până va fi gata al meu, aveți și voi curiozitatea să vă pregătiți propria porție.

Advertisement

Ne auzim oricum peste 40 de zile!

 

Sursa: „Străbunica știe tot – 1500 de sfaturi practice”, Ed. Cosânzeana, București, 2013

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *