Ciorbă de dovlecei (de post)

…sau cum să faci o mâncare rapidă, gustoasă, sănătoasă, uşoară, de post, cu ce ai prin casă. Aşa am făcut eu astăzi. Un dovlecel din grădină rămăsese prin frigider, mâncare nu aveam, aşa că m-am gândit să îl valorific cumva. Am găsit multe reţete cu dovlecei, dar puţine de post şi în final m-am gândit la această ciorbiţă. Nu am făcut-o după vreo reţetă, ci chiar cu ce aveam prin casă: dovlecelul, morcovi, păstârnac, care sunt mai mereu în frigider, ceapă, roşii şi bulion de zarzăre aveam încă în borcane de anul trecut, verdeaţă din grădină şi gata.

Reţeta este simplă, dar o luăm conform obiceiului, pas cu pas.

Ingrediente:

  • 1 dovlecel mai măricel;
  • 2 morcovi;
  • 1 păstârnac;
  • 1 ceapă;
  • 2 roşii proaspete sau câteva linguri de roşii conservate;
  • o mână mică de zarzăre proaspete, sau, în cazul meu, câteva linguri de bulion;
  • leuştean şi pătrunjel;
  • sare, piper;
  • puţin ulei.

  1. Se toacă ceapa mărunt şi se căleşte în puţin ulei.

2. După câteva minute se adaugă morcovii şi păstârnacul, tocate cubuleţe mai mici sau mai mari, după cum vă place.

3. După ce legumele au început să se înmoaie, se adaugă apă (cred că am pus în jur de 2l), dovlecelul tăiat cubuleţe, roşiile şi zarzărele.

4. Se acoperă vasul şi se lasă să fiarbă până s-au înmuiat toate legumele. Nu vor avea nevoie de mai mult de 20-25 de minute.

5. După ce legumele au fiert, se opreşte focul şi se adaugă verdeaţa.

Se serveşte atât caldă, cât şi rece. O puteţi consuma de post, sau, în afara lui, cu o lingură-două de iaurt sau smântână. Pentru vremea de afară este perfectă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *