Ciorbă de salată cu zeamă de varză (de post)

Zeamă de varză? Sigur mai găsiți prin vreun butoi. Și dacă nu, borșul o poate înlocui cu succes. Salată? Nici nu se pune problema să nu găsiți. Mai adăugați din belșug ce legume aveți prin casă, una-două mâini de orez, ceva verdeață proaspătă și vă garantez o ciorbă groasă, răcoritoare, ușoară, menită să continue munca celorlalte mâncăruri de post și pe de o parte, să vă revigoreze după perioada de iarnă, iar pe de altă parte, să vă curețe și să vă pregătească pentru Marea Sărbătoare care va urma.

De obicei, găsesc multe rețete de ciorbe de salată cu afumătură, cârnați, omlete etc. Nu este rău, dar nici obligatoriu și în zilele acestea care mai rămân din post putem să ne bucurăm de o ciorbă de salată foarte gustoasă și sănătoasă, fără toate acestea.

De data aceasta am uitat să mai fac poze în timpul “procesului”, dar oricum m-am gândit că rețeta merită postată pentru a vă inspira, iar pozele nu sunt atât de necesare în acest caz, întrucât știm cu toții cum arată o salată, niște legume, și cum se pun la fiert. Așa că trec direct la rețetă și la pozele cu “produsul finit”.

Așadar, ciorba mea a fost făcută din:

  • 1 salată mare;
  • 2 morcovi;
  • 2 rădăcini de păstârnac;
  • 1 ceapă mare;
  • 2 cartofi;
  • 1 ardei (în cazul meu, congelat);
  • 1 borcan de 400 g de sos de roșii;
  • 1 mână generoasă de orez integral;
  • 1 legătură de mărar;
  • 1 legătură de pătrunjel;
  • 1 litru de zeamă de varză.
  1. Se toacă mărunt ceapa, se taie cubulețe, feliuțe sau cum vă mai place legumele și apoi se pun toate la fiert în apă clocotită.
  2. Dacă folosiți orez integral, care fierbe mai greu, la scurt timp după legume, puneți-l și pe el la fiert. Dacă nu aveți orez integral, un sfert de oră de fierbere va fi mai mult decât suficient. Odată cu orezul adăugați și sosul de roșii.
  3. După ce legumele și orezul au fiert suficient (o jumătate de oră, nu este nevoie de mai mult), se adaugă zeama de varză, salata tăiată fășiuțe și se mai lasă să dea câteva clocote.
  4. La final se presară cu generozitate mărarul și pătrunjelul tocate mărunt și totul este gata.

La noi a fost aprecitată chiar și de copiii mai mofturosi. Bineînțeles, cu o atentă selecție a legumelor, dar gustul acru al ciorbiței a fost pe placul lor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *