Cornulețe fragede cu magiun (de post)

Probabil știți acele cornulețe fragede cu gem care se găsesc în magazine sub denumirea de “sânziene”. Iar dacă nu le cunoașteți sub această denumire, sigur cornulețe mici cu gem ați văzut, vândute de mai toate firmele românești care produc deseruturi tradiționale (mai mult cu numele). Ei bine, acele “sânziene” se numără și acum printre puținele dulciuri cumpărate care mai îmi fac cât de cât placere și asta pentru ca cei care le produc au păstrat rețeta fără să trișeze.

Ieri însă m-am gândit să fac și eu o variantă a lor acasă. Au ieșit atât de bune încât cu greu m-am abținut ca să le rămână copiilor. Făcând o paranteză, îmi amintesc de una din întrebările copilariei mele: cum de reușește mama să nu mănânce din dulciuri și să ni le lase nouă? Mi se părea ceva ce nu aș fi putut face. Și uite cum mi-a venit si mie rândul.

Revenind, cornulețele sunt atat de fragede si de gustoase, încât pot sa va spun de acum ca este bine, fie să dublați cantitățile de mai jos, fie să va pregătiți repede pentru o nouă sarja.

Deși aparent este puțin de migala la modelarea cornuletelor, să știți ca am terminat foarte repede.

Lista de ingredienete pentru o tava de cuptor cu cornulețe este:

  • 100 ml ulei;
  • 100 ml apă minerală;
  • 2 linguri de zahăr (aici puteți pune mai mult dacă vă place mai dulce. Mie așa mi s-au părut destul de dulci);
  • Aproximativ 300 g făină;
  • 300 g magiun de fructe bine legat, ca să nu curgă din cornulețe. Dacă este mai moale, poate fi amestecat cu nucă sau diverse semințe.
  • 1/2 pliculeț praf de copt;
  • 1 vârf de linguriță de sare.

  • Se topește zahărul în apa minerală, se adaugă uleiul, apoi, treptat, făina, praful de copt și sarea. La început se amestecă cu un tel pentru a preveni formarea cocoloaseslor de făină, iar când compoziția devine prea groasă, se amesteca cu mâna. La sfârșit trebuie sa obțineți un aluat care se poate întinde și care nu se mai lipește de mana. Poate va fi nevoie sa ajustați puțin cantitatea de făină. Aluatul astfel obținut se pune la frigider pentru o oră.
  • Înainte sa scoateți aluatul de la frigider, porniți cuptorul la foc mic si pregătiți o tavă în care așezați hârtie de copt.
  • După o oră, scoateți aluatul de la frigider, întindeți-l într-o foaie subțire pe masa presărată cu făină, și tăiați-l apoi în trei părți egale. Ar trebui sa obțineți trei fâșii de aluat late de 10-12 cm.
  • Pe lungimea fiecarei părți de aluat, se pune magiunul, astfel încât să poată fi rulat și sa rămână în interiorul ruloului. După ce rulați, așezați ruloul cu deschizatura in jos. Procedați la fel cu toate cele trei părți de aluat.
  • La sfârșit, luați un cuțit bine ascuțit si tăiați fiecare rulou in bucăți de aproximativ 2 cm. Aici este important să aveți un magiun tare, care să nu curgă.
  • Așezați cornulețele în tavă și introduceți tava la cuptor pentru aproximativ 20 minute. Sunt gata cand se rumenesc ușor.
  • Dacă doriți, puteți presară zahăr pudră pe ele. Mie personal, îmi plac prajiturile fără zahăr pudra.
  • Când terminați, luați o mână bună din ele si ascundeți-le, dacă vreți să mai apucați ceva. Altfel, garantez ca cei ai casei le vor devora până se răcesc 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *