Lipie cu mălai

De mult nu am mai postat o rețetă de pâine, iar astăzi de dimineață am scos din cuptor mândrețea asta, pe care m-am gândit să o împart cu voi. De altfel, ca să spun drept, în ultima perioadă nu prea m-am omorât cu gătitul și nici nu am ce posta, așa că să îmi fie cu iertare, dar astăzi vă invit numai la o felie de pâine. Este bună, nu o să vă pară rău.

Inițial am dorit să fac o pâine normală, dar am pus mai multă apă decât era necesar în aluat și m-am trezit cu un aluat cam moale după ce era deja crescut. L-am lăsat așa, l-am răsturnat pe tot în tava de la cuptor, l-am mai întins puțin și așa a luat naștere lipia mea de care în final am fost chiar foarte mândră.

Nu este nimic complicat în această rețetă și probabil mulți dintre voi au copt deja de mai multe ori astfel de pâini cu mălai. Dar las și eu aici varianta mea:

Ingrediente:

  • 430 ml apă la temperatura camerei;
  • o jumătate de linguriță sare;
  • 600 g făină tip 650;
  • 100 g mălai;
  • 1 pliculeț drojdie uscată.

Toate ingredientele se amestecă. Noi de când am cumpărat mașina de pâine recunosc că trișez și o pun pe ea să amestece, să frământe și să crească aluatul, eu ocupându-mă apoi numai de modelat și de copt în cuptorul clasic. Tot de când cu mașina de pâine am trecut pe drojdie uscată. Asta e, nu e metoda tradițională, dar rețeta da 🙂 Recunosc însă că tot îmi face plăcere să mai frământ din când în când un aluat și cu mâna. Parcă este și aceasta o plăcere.

În fine, revenind…după ce ingredientele sunt amestecate și aluatul bine frământat (10 – 15 min cu mâna), se lasă la crescut. Când a devenit suficient de pufos, aluatul se pune în tava mare de la aragaz și se mai întinde puțin. Eu am dorit să fac o lipie mai pufoasă, așa că nu l-am întins foarte mult.

Se mai lasă apoi 10 minute la crescut, după care se introduce în cuptorul încins și se coace la foc mic. După ce se scoate din cuptor, se învelește cu un prosop puțin umezit pentru a se înmuia coaja.

Și închideți bine feresterele pentru ca mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor să rămână cât mai mult în casă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *