Pâine cu usturoi

Nu știu cum de nu mi-a venit ideea până acum să adaug pe blog și rețete de pâine. Noi pâine, chifle, lipii facem foarte des în casă și aceasta este pe de o parte, un prilej de distracție (frământăm aluaturi, ne mai murdărim cu făină, lăsăm prichideilor o parte de aluat care ia forme de șerpișori, râme, ursuleți, sforicele, firicele etc), iar pe de altă parte o ocazie minunată să experimentăm gusturi, texturi și mirosuri noi. Să nu credeți că întotdeauna avem și rezultatele dorite! Nuuu! Câte pâini necrescute (sau crescute și apoi lăsate), câte lipii scorțoase, câte chifle ca bilele de tun…Pe unele le-am mâncat așa cum au ieșit, altele au ajuns la găini. Noroc cu ele că ne durea sufletul să le aruncăm!

Oricum ar fi, pentru noi varianta pâinii cumpărate de ceva timp este numai una la care apelăm în cazul în care chiar nu avem timp suficient, ne-am adus aminte prea târziu sau am uitat complet. Și chiar și atunci, de obicei preferăm să stăm o zi sau două fără pâine decât să cumpărăm. Nu zic ca e bine așa, nici rău, dar noi pur și simplu după mai multe pâini făcute în casă, am ajuns să simțim mult mai bine diferența față de pâinea cumpărată.

E drept că de multe ori apelăm și la prietena noastră, mașina de făcut pâine. Uneori o lăsăm să își facă toată treaba, dar de multe ori apelăm la ea numai pentru frământat și crescut aluatul. Cred că ideea nu este să îți ridici o statuie pentru că stai permanent în bucătărie, ci să cauți alternative mai sănătoase pentru hrana pe care o consumi zilnic.

Revenind la rețeta de astăzi, deschid această categorie nouă cu o rețetă de pâine cu usturoi.

Ingrediente:

  • 400 ml apă;
  • 1 linguriță rasă de sare;
  • 700 g făină tip 650;
  • 1,5 pachețele de drojdie uscată (din cele pe care scrie că sunt pentru 500 g făină);
  • 2 lingurițe pudră de usturoi uscat. Noi avem și din aceasta făcută în casă, din feliuțe subțiri de usturoi puse la deshidratat și apoi băgate în râșniță.

Am amestecat toate ingredientele (drojdia uscată nu are nevoie de hidratare), am frământat bine aluatul, apoi l-am lăsat la crescut 40-45 minute, până s-a transformat într-un aluat pufos.

Am luat apoi acel aluat, l-am modelat într-o formă alungită pentru a intra într-o tavă de cozonac, l-am așezat cu grijă în tava în care am pus hârtie de copt, după care l-am mai lăsat la crescut pentru încă 15 minute.

I-am făcut cu cuțitul niște crestături deasupra, apoi am băgat tava în cuptorul încins și am copt pâinea la foc mic 30 de minute, până când s-a rumenit ușor deasura, precum și pe margini.

Gata! De data aceasta chiar ne-a ieșit o pâinică pufoasă și foarte gustoasă, cu o aromă discretă de usturoi. Nu mi s-a părut un chin nici să las cuptorul pornit 40-45 minute, deși este vară. Haideți să fim cinstiți cu noi! Calculatoarele și televizoarele care în multe case sunt pornite de dimineața până seara pot face într-o zi căldură mai mare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *