Salată de țelină cu maioneză vegetală din nuci (de post)

Această rețetă o pot încadra cu succes în categoria marilor mele descoperiri. Nu atât datorită salatei în sine, cât datorita acestui sos care o…desăvârșește…cred ca acesta este cel mai potrivit cuvânt. Seamănă foarte mult cu o maioneză, dar ceva mai sofisticată și cel mai important…este vegatală. Deci până se termină postul puteți să o folosiți în o mie și una de variante: peste orice alte legume, crude, fierte, coapte, ca sos lângă un pește (pentru că urmează marile sărbători cu dezlegare la pește), sau dacă vreți, pur și simplu întinsă peste niște felii de pâine prăjită.

Spuneam că o consider o mare descoperire pentru mine pentru că este acel gen de mâncare pe care îl încerci o dată, îți place extraordinar de mult și apoi îți dorești să îl mănânci din nou, iar și iar. Așa a fost și atunci când am încercat prima dată pateul vegetal din semințe de floarea soarelui (despre care am scris aici) sau rețeta de mămăligă cu sos de roșii și cașcaval (postată aici), rețete care m-am bucurat să vad că v-au plăcut și vouă.

M-am lăudat cu descoperirea mea, așa că acum să începem:

  • 1 țelină potrivită ca dimensiune (eu am folosit jumătate dintr-o țelină foarte mare);
  • 1/2 ceașcă ulei;
  • 100 g nuci;
  • 5-6 căței de usturoi;
  • 2 linguri oțet sau zeamă de lămâie;
  • 2 lingurițe muștar;
  • sare.

  1. Țelina se taie în bastonașe subțiri, cam așa:

2. Nucile se pisează mărunt într-un mojar sau se folosește o râșniță (eu le-am pisat în mojar).

3. Se pregătește un fel de maioneză din nucile pisate, amestecate cu usturoiul pisat și el, muștarul, uleiul adăugat câte puțin (ca la maioneză), sare, oțet sau zeamă de lămâie, 1-2 linguri de apă. Rezultatul trebuie să arate cam așa:

4. Se amestecă țelina tăiată bastonașe cu aceast sos. În funcție de dimensiunea țelinei, veți avea nevoie de mai mult sau mai puțin sos. Nu îl puneți pe tot de la început. Așa cum în cazul salatelor cu maioneză din ouă, unele persoane preferă mai multă, altele mai puțină, și în cazul acestui sos cred că va fi la fel. Amestecați o parte din el cu țelina și mai adăugați până sunteți mulțumit de rezultat.

 

 

Sursa: cartea de bucate a bunicii, titlu și autor necunoscut (coperțile nu au rezistat trecerii timpului).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *