Sărățele (de post)

O gustare simplă, făcută din câteva ingrediente, pe care fie deja le aveți în casă, fie puteți să le procurați rapid, fără să vă coste mare lucru.

Mie personal îmi plac foarte mult acele mâncăruri simple, care sunt ieftine și se fac ușor, din ingrediente puține. Poate pentru ca nu am crescut într-o familie de oameni foarte înstăriți și tocmai aceste mâncăruri îmi aduc aminte de copilărie. Mâncarea de cartofi, de ceapă, fasolea sau mămăliga…știu, nu am gusturi prea rafinate.

Aceste sărățele seamănă cu niște pâinici cu cartof, sunt pufoase în interior și cu coaja crocantă și eu cred că sunt perfecte pentru un mic dejun sau o gustare rapidă în perioada postului.

Rețeta sună așa:

  • 300 g făină;
  • 300 g cartofi fierți;
  • 1 pachet praf de copt;
  • sare;
  • apă sau lapte (dacă nu le faceți de post);
  • semințe de chimen (opțional)
  1. Se face un aluat din făină, cartofi fierți și pasați, sare, praf de copt, semințe de chimen și puțină apă sau lapte, cât este nevoie pentru ca aluatul să capete o consistență potrivit de tare. Al meu arăta cam așa:

2. Se întinde o foaie groasă de 1/2 cm și se taie fâșii de 1 1/2 cm lățime și 12 cm lungime (dacă doriți să le faceți ca la carte).

3. Se așează fâșiile unele lângă altele pe tava unsă cu ulei și presărată cu făină (Sau folosiți hârtie de copt. Eu nu mai aveam).

4. Se coc la foc potrivit până se rumenesc ușor.

 

Sursa: Sanda Marin, “Carte de bucate”, Ed. Humanitas, București, 2009, p. 349.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *